Proiect restaurare fatada - Parohia "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul"

Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, cunoscută de caransebeșeni drept „Biserica Sfântul Ioan” sau „biserica din cimitir”, este situată în cimitirul vechi al orașului Caransebeș. Lăcașul este înconjurat de un zid de piatră, ridicat pe locul fostelor fortificații ale cetății medievale.

Edificiul actual din piatră a fost construit între anii 1770–1780, pe locul vechii biserici din lemn a cimitirului, al cărei amplasament este marcat de „Crucea lui Răbăgia”. Aceasta se află deasupra criptei protopopului Theodor Roșca, iar terenul ușor ridicat din dreptul bisericii actuale indică locul vechii tinde.

„Crucea lui Răbăgia”, ridicată pe locul altarului vechii biserici, poartă pe latura de apus o icoană reprezentând Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, hramul originar al lăcașului.

Noua biserică de piatră a fost sfințită la 11 mai 1781. Pe prestolul din Sfântul Altar se păstrează inscripția originală: „Acest sfânt prestol s-au făcut cu cheltuiala Domnului Ioan de Groza, locotenent al slăvitului regiment valah-illir, și s-au dăruit sfintei biserici din Caransebeș, hramului Sfântului Ioan Botezătorul, cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Vichentie Popoviciu, pentru pomenirea veșnică a părinților săi, Avram și Ana, în 15 august 1780”.

Astăzi, biserica rămâne un reper istoric și spiritual al orașului, păstrând amintirea vechii mănăstiri de lemn și a comunității ortodoxe din Caransebeșul de odinioară.

La 11 mai 1781, Biserica Sfântul Ioan Botezătorul din Caransebeş a fost sfințită, însă inițial nu era zugrăvită. Icoanele vechii biserici au fost mutate în altarul noii biserici. Pictura bisericii a fost realizată în 1787, după cum atestă inscripțiile și mărturiile vremii. În aceeași perioadă, zugravul Ion și ucenicul său Ioan au contribuit la decorarea altarului.

În 1788, pictura a fost distrusă în timpul atacului turcesc. Biserica și turnul au fost renovate și acoperite cu șindrilă, iar mai târziu, în 1808, cu sprijinul ctitorului Manoile Stancoviciu, pictura a fost refăcută, iar turnul a primit acoperiș nou. Trei clopote au fost montate între 1790 și 1796, inscripționate cu numele meșterilor lor.

Biserica a fost construită în stil baroc, de tip „biserică-sală”, cu navă boltită pe dublouri și absidă semicirculară. Elementele baroce includ turnul cu ceas, pilaștri, cornișe proeminente și plastica decorativă din repertoriul occidental. Zidurile groase au rezistat transformărilor din timpul războiului austro-turc din 1788, când clădirea a fost folosită ca sediu al comandamentului turcesc.

Programul iconografic combină tradiția ortodoxă cu influențe apusene. Scenele centrale includ Fecioara Platytera, Logosul Iisus Emanuel și Parabola lucrătorilor viei. În absidă sunt ilustrate duminicile Vindecărilor și scene euharistice. Arcul triumfal și iconostasul sunt decorate cu sfinți, prooroci și apostoli, păstrând unitatea stilistică cu pictura altarului. Icoanele împărătești, realizate de Trifon Achimescu în 1843, și ușile diaconești, cu sculptură barocă, completează decorul.

Alți pictori importanți, precum Bartolomeu Delliomini (1864) și Gheorghe Baba (1928), au adus influențe apusene și portrete religioase. Obiecte vechi, precum praporele din 1762 și icoanele de la biserica din lemn, au fost păstrate.

Restaurările moderne includ lucrările arhitecților Ioan și fiul Precop (1927), pictura condusă de Petru Lazăr (1960) și finalizarea restaurării altarului și iconostasului în 2017.

Biserica rămâne un monument de artă religioasă tradițională cu influențe occidentale, reprezentând un exemplu al armonizării tradiției ortodoxe cu elemente baroce și inovatoare.